O ultimă voce

Din clipa în care am început lecțiile de vorbire, zilele mele s-au divizat irevocabil între orele uimitoare petrecute cu domnul profesor Gafton si monotonia searbădă a celorlalte clipe. În conversația cu el aveam un singur rol, să nu-l întrerup, sau poate două, dar pe al doilea nu l-am îndeplinit cu succes, să întreb.

Venisem să capăt o voce, dar eram inițiată într-o lume nouă.  Operă, teatru, film, sonopoetică, actorie, educație vocală, misticism, scriitură și altele, amalgamul de informații se succedea vulcanic într-un monolog condus cu măiestrie. Personalități care de-a lungul timpului deveniseră apropiații artistului, precum Laurence Olivier,  Nicolae Călugărița, Demostene, Mircea Eliade, W. Shakespeare, Carl Orff, Liviu Ciulei, Roul Husson, mentorul profesorului, Mihai Vulpescu, erau aduse în cameră pentru a-i susține punctele de vedere. Un Josef Knecht în carne și oase, artistul jongla simbiotic cu artele, le diseca științific sau le trecea prin filtrul sensibilității lui deosebite, după care emitea judecăți de valoare cu o naturalețe uimitoare. Eram în Castilia și asistam un maestru al jocului cu mărgele de sticlă.

Nu știam dacă pot vorbi atlfel, mai tare sau pe un alt ton, însă am fost anunțată fără echivoc încă de la prima lecție:

- Domnișoară, o să fac din dumneata o bestie!

Am râs și am crezut, deși vorbirea trecuse pentru mine într-un plan secund. Însă cam pe la a treia lecție, vădit enervat de atonalitatea și de vocea mea pițigăiata inaudibilă, s-a gândit că o să fiu primul și singurul lui eșec. Poate că, până la urmă, metoda Gafton nu era infailibilă, gândeam tacit că lipsa exercițiului corzilor vocale nu mai putea fi recuperată. Așa că ne uitam unul la celălalt, dânsul căutând să-și îndulcească remarcile, eu încercând să determin culorile originale ale covorului.

- Vocea asta e bună pentru alcov, domnișoară, mi-a zis cu indulgență. Numai acolo îți folosește.

Eram o provocare, înțelegeam clar amândoi. Eram însă genul de compromis pe care domnul profesor își permitea să-l facă, în speranța că va reuși să-și întregească bugetul pentru a transmite mai departe încă o bucățică din „metoda Gafton” despre tehnica emisiunii vocale. Aveam în față o lecție dureroasă de viață. Intransigența cu privire la principiile lui îl adusese aici, cu mine, în loc să fie solicitat să vorbească despre metoda lui și premiat pentru descoperire.

Își povestea amintirile cu siguranța celui conștient că s-ar fi bucurat de o viață diferită, daca ar fi abdicat de la îndârjirea cu care apăra performanța sau s-ar fi afiliat anumitor interese politice sau de altă natură. Pentru el nu exista însă decât o singură cale si a urmat-o întru totul.  Trăiau încă în el personajele cărora le dăduse viață pe scenele teatrelor Național I.L. Caragiale, C.I. Nottara, Lucia Sturdza Bulandra, teatrelor de operă sau operetta, iar din când în când preluau controlul. Își amintea cu durere cum în calitate de solist al filarmonicii “George Enescu”  a fost nevoit să-și „piardă” subit vocea pentru a nu cânta la solicitarea familiei Ceaușescu, renunțând la marea lui pasiune, scena. Gardian al teatrului, n-a lăsat ca vreo remunerație materială, nume sau conexiune să compenseze lipsa de talent a candidaților la U.N.A.T.C. O viață dedicată cercetării metodelor de educare a vorbirii și cântului în compania savanților de la Sorbona și din alte universități faimoase ale lumii. Stătea în fața mea incapabil să găsească finanțare pentru a-și tipări cărțile, gândindu-se că ar putea să ofere o dovadă palpabilă despre reușita metodei Gafton, dacă ar putea să înregistreze cu ajutorul computerului tomograf transformarea fiziologică obținută, visându-se într-un laborator cu dotări de ultimă oră.

În timp ce țineam în mână manuscrisul xeroxat pe a cărui copertă stătea scris “Vorbirea curentă și vorbirea de performanță”, simțeam cum mă înnăbușă nedreptatea. Care sunt principiile care ne ghidează societatea, dacă cele ale profesorului le-au fost divergente?! Însă profesorul trecea cu dibăcia actorului de la o stare la alta si mă purta pe nesimțite cu el.

Își amintea cu plăcere de unii studenți, le urmărise cariera și i se încălzeau ochii de mândrie când vorbea de ei.  Însă cei care reușiseră să pătrundă nemeritat în lumea teatrului îl bântuiau. Stătuse ferm ani de-a rândul în calea admiterii unor nume sonore ale teatrului românesc contemporan, pentru că nu îi considera demni de instituția pe care o servea. Iubea teatrul și își asumase responsabilitatea de a apăra visul pentru noi toți. 

-  Mulți actori cu lipsuri în domeniul expresiei verbo-vocale sunt abosolvenți ai U.N.A.T.C., rezultă, în mod logic, că au fost admiși cu respectivele defecte: auditive, fonice, articulatorii, de pronunțare sau de dicțiune. Cum școala de teatru nu satisface nici cele mai modeste cerințe ale unui învățământ verbo-vocal informativ, ca să nu mai vorbim de exigențele celui de tip formativ, activ, operațional, candidații cu defecte organice sau funcționale se transformă în actori cu aceleași defecte.

Continua cu exemple despre alte lipsuri, erori, grosolănii, îngâmfare, detectate la studenți, actori sau profesori, care au dus de-a lungul timpului la declinul teatrului românesc. Un adevărat judecător de caracter, reușea să identifice slăbiciunea, care odată scoasă la suprafață îi făcea pe majoritatea să-și piardă firea. Realațiile lui fuseseră dramatice, energice, pasionale. Iar când prostia apărea în scenă, păcatul primordial, o mirosea de la distanță și o taxa cu o cruzime efervescentă.

În ultimii ani, sănătatea nu i-a mai permis să frecventeze teatrele bucureștene și îl condamnase să asiste neputincios, zi de zi, la defilarea beteșugurilor televiziunii românești, pe care le marca și ni le aducea la cunoștință:

-  O nepăsare universală! Este neglijat faptul că, aşa cum normele scrierii sunt fixate de ortografie şi trebuie respectate de toţi cei care scriu în aceeaşi limbă, tot aşa şi normele rostirii trebuie respectate cu stricteţe de toţi vorbitorii limbii respective. Voci afonizate, detimbrate, nazalizate, dar şi vorbiri cu defecte supărătoare de pronunţie. Nu înțeleg după ce criterii sunt selectați crainicii ăștia.  Aseara îl ascultam pe cutare ...

Îi citesc acum poeziile marcate de ironia și umorul lui negru. Unele sunt scrise pentru “doamna” lui și scot la iveală sensibilitatea și imaginația incredibile ale artistului. Îl simt lângă mine și am impresia că-mi vorbește. Ne pregătim să încheiăm întrevederea pe ziua de astăzi, îmi mulțumește. De data asta însă, vreau să precizez ferm cu noua mea voce: eu vă mulțumesc, domnule profesor!